Dar nici eu, de mă strig
O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanți peste timp încă ning
Din pănuși de porumb mă privesc și se sting
Ochii verzi de păpuși, merii buni din livezi.
Trec poștași abătând foste vremuri prin gări
Un bătrân ațipit trece mâna prin nori
Plouă dor strecurat din arcuș de viori
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.
Și pe umbra ce sunt, un oraș osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri
Cresc pe străzile lui și acum trandafiri
Și pe umeri, înfrânt, un oftat de cuțit.
Vin în liniștea mea patru scânduri de pom
Despre viață citesc ochii mei într-un zar
Despre moarte învăț dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.
Unde-ai fost, unde ești, timp al meu rătăcit?
Pleacă sălciile-n vânt, pleacă oamenii toți
Un poștaș fără vești mă tot caută în porți
Dar nici eu, de mă strig, nu mai sunt de găsit...
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poștă
- poezii despre învățătură
- poezii despre înfrângere
- poezii despre zaruri
- poezii despre vânt
- poezii despre vioară
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre verde
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.