În ziua-n care-om da de-acea comoară

Coroană de sonete

I

Ne leagă de strămoşi nu numai dorul.
Un vis măreţ şi-un falnic legământ
Ni-i idealul nostru-augúst şi sfânt.
Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul.

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul,
Să tot săpăm pân' n-om găsi ulciorul.
Sublim tablou cum rare-s pe pământ!

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Ne-om împlini-o, Ţara, dodoloaţă,
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

II

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară
Ca sfinţii ce se-adun într-o icoană,
Să nu-l mai plângă ielele-n bulboană
Că-i răstignit - Iisus - la mărgioară

Ori să-i mai roadă-un os vreo lighioană
La Kolâmá în noaptea cea polară,
Nici şalele să-i le-ncălzească iară
În var nestins vreo inimă catrană.

Când ne-or veni din zări de fum icarii,
Că-i ploaie, vânt, taifun, senin sau ceaţă,
Ca soli de pace, refulând armoarii,

Cu cel mai paşnic argument pe faţă,
Fixând, pe veci, străvechile fruntarii,
Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă.

III

Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă,
Rotundul vis a zeci de generaţii.
Îşi vor desface braţele Carpaţii,
Măicuţa mare ne-a lua în braţă.

Şi vor dispare orice conjuraţii
Când va dispare – Ducă-se pe gheaţă! –
Faimoasa vamă de la Prut, semeaţă,
Iar fraţii - liber - şi-or cuprinde fraţii.

Aşa menit-au moşii şi strămoşii
Când au ascuns ulciorul cel de lut:
Cu mare-asúd, travaliu mult durut -,

Numai aşa să-l scoatem. (Nemiloşii!)
Pe chipul nostr'-un soare să răsară
În ziua-n care-om da de-acea comoară.
 
IV

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Cum n-am clacat în ţarc sau colivie,
La plug ori strung, in cort sau chinovie,
Ci-am ars, pe timp de pace,-n foc şi pară,

Pe chipul nostr'-un soare să răsară,
În pieptul nostru arză-o flamă vie -
Ofrandă celor stinşi la datorie,
Zidiţi în sol cetate pentru Ţară.

Se mai găsesc un soi de regi dodoni
Cu capul şui şi minte drughineaţă,
Ce-ar vrea să pună lacăt la fotoni.

Iar dacă azi istoria se-nvaţă,
Să ştie ei, urmaşii pokemoni,
Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.

V

Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă,
Bolnavi de Ţară greu şi incurabil,
Când nu-i un operant şi inefabil
În farmacie leac şi nici pe piaţă.

Mirabil leac?! Nu, recte: avuabil,
Un negru corb mi-aduce şi mă-nvaţă
Că i-l dădu din fort ilustra hoaţă,
Sacramental remediu recurabil.

Rămân la doctoria mea cea rară:
Să ard de dor de plai ca-n spice glia.
Cum n-avem un ulcior - avem o Ţară,

Pe-un fulg de nor plimbându-şi sihăstria,
Dorind s-admire - însuşi - măreţia,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară.

VI

Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară
Să-mi vadă Ţara - galbeni un ulcior,
Grădina Maicii Domnului de dor,
Şi inima-mi e-un salt de căprioară.

Tresare marea, codrii se-nfioară,
Îşi tremur' munţii crestele uşor
Când naiul - orga badelui Mior -
Dainează a baladă şi-o mioară.

Te-mbată-a rai miros de busuioc,
Arípe simţi că-ţi dau pe subsuoară
Şi nu-i în lume om mai cu noroc.

Când sar pe jar arcuşuri de vioară,
Flăcăi şi fete când se-ncing în joc,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.
 
VII

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
În miez de floare - roiuri de albine,
Puhoi de miei cum zburdă pe coline,
În salt de luping păsări mii cum zboară.

Şuvoaie curg din sânurile alpine,
Păduri pe creste suie şi coboară.
Că-i iarnă, vară, toamnă, primăvară,
Un verde viu şi-un siniliu ne ţine.

N-am nici un şteamăt Ţara să-mi înalb,
Deşi nu pot de drag să nu mă-ncânt.
Străinii i-au surprins suavul galb.

Ni-s munţii blânzi gravizi de zăcământ
Şi marea - neagră - corn de aur alb.
Sublim tablou - cum rare-s pe pământ!
 
VIII

Sublim tablou - cum rare-s pe pământ:
Să-ţi sprijini Ţara pururi cu credinţă
Şi s-o iubeşti cu jar şi-n nefiinţă
Sub necuprinsul inimii frământ.

La cum munceşti cu sârg şi dăruinţă,
N-ar fi să ai nici un resimţământ,
De n-ar mai fi şi câte-un buză-n vânt
Să-ţi sufle-n borş la orice străduinţă.

Cum sapi cu râvnă-n piatră şi în lut,
Un zornic şui să tragă-ar vrea zăvorul:
Ulcior cu galbeni?! Ăsta-i din trecut!

Dar pe trecut se-nalţă viitorul,
Ne-nvaţă-un cap prin timpi ingraţi trecut.
Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul.

IX

Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul
E şi a mea - convingere -- mai veche,
Iar cine se mai lasă pe-o ureche
Îl va găsi când s-a-ndrepta cosorul.

Ulcioru-i cheia tainelor, rodorul,
Şi Ţară ni-i, un left fără pereche.
În frac să fiu ori, rob, în simplă zeche,
Tot voi săpa ca să-mi destruc odorul.

Susţin apelul (nu-l mai trec prin sită)
Unui duhovnic salt ca gânditorul
Din cripta-i cochilie eremită:

Cât mai suntém şi sună cimbrişorul,
Să n-o-ncetăm iubi nici o clipită,
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul.

X

Cum nu-şi închide pleoapele izvorul,
Nici râurile nu-şi apleacă geana,
Cum n-aţipeşte-n vârf de munte stana
Ori santinela n-ar lăsa vizorul;

Cum, fals străjer, la post de pază-i rana
Ori cordul nu-şi slăbeşte-un pic motorul,
Cum nu ne lasă-n umbră Ziditorul,
Venind mereu cu-ndemnul sau dojana,

Exact la fel să ne iubim, viu, plaiul,
Să nu lăsăm să lâncezească graiul,
Să-l bage apatia în mormânt;

S-avem belciuge când le calomnie
Ori când le sapă-n piept, la temelie -
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

XI

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Să n-o împártem, Ţara,-n nx părţi,
Să n-o mai răstignim pe nx hărţi,
Să nu-mpărţim în şapte-acelaşi cânt.

Acelaşi scris s-avem şi-aceleaşi cărţi,
Acelaşi grai străbun cu nume sfânt,
Acelaşi neam să fim cu crezământ
Şi pus în drept de-aceleaşi acte-cărţi.

Să nu mimăm în hore Re-Unirea,
Chit c-am sălta-ntr-un cuget toţi piciorul.
S-o construim cu fapta şi simţirea.

Nu la făgada mare, cu canopa,
Să-ntâmpinăm Unirea-n Europa.
Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul!
 
XII

Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul,
Făţiş, nu criptonim şi anonim,
Chiar de ne-ndeamnă şefii s-o pornim
Cumva mai moale, mai cu-ncetişorul,

Să nu smomim vreun urs sau vreun rechin,
Vreo avalanşă-n hău să nu-şi ia zborul:
Mai marii lumii votul plebei voru-l?
Ar fi-n UE vreun bai să ne unim?

Unirea nu-i un val împins de altul,
Chiar de-l simţim cum vălură, asaltul,
Şi zi de zi îşi ia mereu avânt.

Să n-aşteptăm să vină-n şa, călare.
Prin fapta sa s-o facă fiecare –
E idealul nostru cel mai sfânt.

XIII

E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului şi-a Ţării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veşmânt,
Şi nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generaţiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinţii-n simţ şi-n gând

În timpuri de restrişti şi urgisire,
Încredinţându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.

XIV

Un vis măreţ şi-un falnic legământ
Ne leagă de strămoşi şi de urmaşi.
Cu ei, în stâlpii minciunirii, craşi,
Al dreptului pumnal azi îl împlânt.
Am fost minţiţi, trădaţi sau, poate, laşi
Când, incapabili de apărământ,
Rămas-am nu doar fără-astrucământ,
Ci fără hălci din Ţară şi sămaşi.

Nu mai răbdăm. În sânge-s trandafirii,
Iar clipa cea astrală lúce-n zare.
Şi parcă văd cum fâlfâie să zboare

La mult râvnita Horă-a Re-ntregirii,
În soare, mare, sânge, Tricolorul.
Ne leagă de strămoşi nu numai dorul...

XV

Ne leagă de strămoşi nu numai dorul
De-‘nalt, purtat spre cer, de ciocârlie.
Mistuitor, s-a-nfipt în veşnicie
Al libertăţii, dulcele, fiorul.

Mandatul lor l-am dus cu cerbicie,
Nu l-am pierdut din ochi, nepieritorul,
Nici când struneam rachetei,-n cosmos, zborul,
Nici roibii,-n drum spre Alba, din târlie.

Nu poţi nega, în tururi sau retururi,
Că áripi prind realele contururi
Ca Phoenix din cenuşă renăscând.

Şi nu va fi, oglindă, oglinjoară,
Mai fericită ţară-n lume când
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

XVI

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară,
Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă,
În ziua-n care-om da de-acea comoară,

Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.

Sublim tablou cum rare-s pe pământ!
Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul.
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul,
Ni-i idealul nostru-augúst şi sfânt,
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.
Ne leagă de strămoşi nu numai dorul...

poezie de Nicolae Mătcaş din Cum se nemoare-n timp (2015)
Adăugat de Maria Hadârcă
Votează! | Copiază!