Sărutul femeii păianjen

O să-mi vopsesc părul verde şi
unghiile negre
să nu mă întrebi de ce
mi-au crescut dinţii aşa lungi
şi urechile ascuţite
ca de elf.

Cum nu pot să te îndrăgostesc
de mine
o să te amuz poate
sau şi mai bine
o să te îngrozesc
atât de tare încât o să uiţi
să-ţi mănânci untul pe pâine
şi să-ţi bei cana de lapte bătut
la cina de adio –

Dimineaţa când o să te trezeşti
plesnit nemilos peste pleoape de o rază
mai musculoasă,
precis o să te întrebi
ce-i cu semnul acela roşu pe piept
plasat undeva sub inimă,
intercostal -

tu, ca de obicei, raţional,
o să presupui că a fost doar un ţânţar...
sau în cel mai rău caz un gândac celibatar
ce-a supravieţuit surprinzător de la ultima dezinsecţie
cu efect întârziat.
Dar în niciun moment
n-o să-ţi treacă prin cap
că azi noapte ai primit inopinat
sărutul femeii păianjen.

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!