Ce i-am poruncit lui Dumnezeu
Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o țiganiadă falsă
Și din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.
Au adormit lalele negre
Pe o scriptură fără zei
Și un diavol stă de veghe
La întâlniri cu farisei.
Păcatul meu, întins pe toți,
Mă arde ca o moarte vie;
În tine sunt și-ai să mă scoți
Și-apoi să mă redai tot mie!
Mi-e teamă că dintr-o aripă
O să ajung subit ateu,
Căci clipa nu mai este clipă
Cu mine și cu Dumnezeu.
Mă-nclină univers marin
Pe o clepsidră de granit,
Mă-nclină univers alpin
Pe munți cu piscuri de-afanit,
Ce se topesc în lava grea
A corpurilor mamifere,
Iar pleoapa lumii pleoapa mea,
Sărută două emisfere,
Dar mă ascund într-un cocon,
Pentru o primăvară nouă,
Și-mi pun și ploile palton,
Să-mi fie, poate, mâine rouă.
Și când te lași, să mă strivești
Până ating ce-i sub pământ,
Căci doar acolo mai trăiești
Și-acolo mori într-un cuvânt!
Tu, Dumnezeu, să-ngenunchezi!
Tu, Dumnezeu, să-mi spui pe nume!
Și doar în mine să te-ncrezi,
Acum când sunt singur pe lume...
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre somn
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.