La ce bun?

La ce bun? M-am întrebat.
De multe zile nu mai scriu,
Cuvintele s-au aşezat cuminţi în matca lor,
Emit lucruri prozaice,
Sensurile nu mai transfigurează realitatea,
Ştiu, am scris despre narcozele iubirii,
Am testat câmpiile semantice.
Acesta sunt eu,
În aceste cărţi mi-am îngropat prozodia,
Lirica albastră a tristeţii,
Lumina difuză a dimineţilor
Binecuvântate cu stilistica eului
Suspendat între grădinile onirice
Şi senzaţia acută a lumii terestre.
Am scris pentru mine,
Într-un exerciţiu vindecător,
Poate am scris şi pentru voi,
Dar nu ştiu de ce poezia a rămas captivă,
În sticla asta prin care curg imagini colorate,
Am impresia că nu străbate dincolo,
Suntem atât de mulţi, sunt atât de confuz,
Fiecare zugrăveşte în maniera personală,
Tubulatura golului ce ne înghite pe toţi,
"Limba" aceasta stranie a confreriei artelor,
Noi cei ce scriem, ei cei ce nu ne citesc...
Emitem semnale codificate,
Sticlele cu răvaşe în oceanul ignoranţei,
"Galaxia Gutenberg" transpusă în continuumul cibernetic,
Luminiţe de licurici în noaptea universală.
La ce bun?
Oricum nimeni nu-şi va aminti...

poezie de Mihai Afilom Victor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!