Ochi în pleoapă
mă voi întreba mereu
ce din toamna arămie
ne așază ochi în pleoapă
și soare în păpădie?
nu știu, nu știi cum și cine
ne așterne pe obraz,
sufletele împerecheate-n
agonie și extaz.
alergând prin frunze arse
ploaia-i zbor de picuri mii
dragul meu deschide gura
să redevenim copii!
să foșnim frunzele moarte,
să umblăm după furnici
si să ne mirăm că ploaia
are mâinile-așa mici
să spargem Calea Lactee
cu o piatră într-un lac
și să-mi sorbi cu suflu-ți suflu-mi
când privesc în sus și tac.
ce din toamna arămie,
(mă voi întreba mereu)
ne așază ochi în pleoapă,
stii tu oare,
dragul meu?
poezie de Daniela Sorina Ciurariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre frunze
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre ploaie
- poezii despre moarte
- poezii despre gură
- poezii despre furnici
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.