Glas

Cu glas alunecă, în veşted timp de iarnă,
Pastele mlădioase pe umerii tăi goi,
Şi cântă-n clape-adânci toţi fluturii cei moi,
Magia dezgheţând un psalm din foi de marnă.

Diamantine vrăji aprind mătăsuri albe;
Un paradis pluteşte topind în firi năpaste,
Şi şerpuie idila adânc în gene-albastre,
Când îţi arunci prihana-n duioasele silabe.

Ne-am înecat tăcerea în lanul alb de nea
Şi picură-n şoptiri vibrări din gene ude,
Amurgul iernii doare-n genuni de catifea

Şi-n părul tău de valuri o taină se ascunde!
Cu degetele moi subţire-un glas cânta,
Vibrând în inimă, pe chipul tău surâde!!!

sonet de Aurel Petre (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!