Privind luna...
Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat și eu nu mă satur,
stau în frig și privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea își croiește o dorință
pe care aș vrea să o șlefuiesc
gândul la tine îl am pe conștiință
și nu aș vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ș-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roșie ș-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
și gândul mă duce la locul unde am copilărit.
poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre timp
- poezii despre roșu
- poezii despre ochi
- poezii despre ninsoare
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre dorințe
- poezii despre copilărie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.