Romanţa Eminului

Acolo-n leagănul de vise, unde-ntristare nu mai este
Romanţa tristelor litanii a nins pe-un ram fără pereche
Şi plopii fără soţ se-apleacă, pe-o filă albă de poveste,
Îngenunchind în poezia poetului cel nepereche.

Poemul se îmbracă-n nuferi, pe-albastra lacului oglindă,
În ceruri nu e iarnă încă, cât încă îngerii ascultă
"Cu mâine zilele-ţi adaogi," cât dorul plânge în colindă,
Eminul nostru e lumină şi-n inimi teii lui exultă.

Un felinar în neguri dense, în "Valurile vremii" strigă
Şi-i luminează "codrul verde - Măria sa" cu "Floare-albastră"
"De-or trece anii"-"n van căta-veţi" în trupul fraged de ferigă
"Ceasul de taină"-al "stelei care a răsărit" la o fereastră.

"Când însuşi glasul" se aude, iubind în taină ţărmul mării,
Romanţa lui fără ecouri răsună-n "codrii de aramă"
"iar când voi fi pământ", "la steaua care a răsărit", uitării
Iubito, îţi voi fi aproape, când "ochiul tău iubit" mă cheamă.

Şi-mbrăţişaţi de iarna rece şi săgetaţi de Kamadeva
Cu florile-i otrăvitoare, fiul iluziei deşarte
Eu, un Adam hulit de îngeri, tu păcătoasă, dulce Eva
Vom fi eroii fantomatici, ai morţii care ne desparte.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!