Starea de nou

trebuia să sucesc nişte mâini
fără să întrerup aplauzele
rar găseşti pe cineva să respecte legea
iubirii
înaintea cuvintelor n-a fost nimic
explicit
cu nume de om fericirea mă strigă
pe cine îngropi cu o slujbă aşa de frumoasă

sunt ghinionistul care nu-şi permite emoţii
deşi undeva păstrez o batistă
mereu întreb unde mi-e locul

cei de acasă ies în stradă
cu mimica schimbată cu strângeri de inimă că
nu fac nimic
pentru împăcarea cu moartea
ora trei dimineaţa este cea mai potrivită muzicii de jazz
până la primul adio
îi aud ticăitul

la petrecerea burlacilor promisă de zâna cea
rea de la naştere
am răsuflat uşurat că nu moştenisem capul mare şi dizgraţios
al bunicii
precum vibraţia karmei prin crăpăturile nopţii -
ceva între obiectele personale şi tăbliţa de identificare a îngerului
cu reputaţie îndoielnică

gata să prade
mi-a tras o palmă nu fi tipul acela
nehotărât
în privinţa iubirii
eu şi Dumnezeu am avut copilării diferite.

de parcă întâmplarea s-ar fi uşurat
pe buchetul miresei
iar
viaţa
a trecut brusc mai departe

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!