Geografia timpului

1. Palmele

Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt
bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a
întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă
încordare
Şi cer gândirii proaspăt înţeles.
Cerinţa
lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină
ades.

Încep să bag de seamă, în sfârşit,
Că multe
îmi rămân neînţelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri
mari
De care-odată nu părea să-mi pese.
Încep să simt
înfriguratul chin
Al setei de-a cunoaşte-aceste taine,
De a nutri
spre ele-un dor flămând,
De-a le cunoaşte pure, fără
haine.

2. Dragostea

Cu ea şi mâine-oi hoinări sub
soare,
Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminţi...
Dar mă mai
mulţumesc şi astăzi oare
Doar sărutări
şi-mbrăţişări fierbinţi?
Ades, în loc
să cugete, ea râde,
Săruturile-năbuşesc
idei,
Totuşi iubesc, încă iubesc frenetic,
Făptura ei
şi mersul lin al ei.

De mâine, răsuci-voi tot ce-a fost -
Iubirea va lua drum nou, ori piere.
Sunt sigur, ea mă va privi
ciudat
Şi lăcrăma-va, poate, în tăcere.
Îi va fi
grea. Şi mie-mi va fi greu.
Voi îndura, gândind ce-o să
urmeze.
Când urci pe munte, truda ţi-o înfrângi
Visând la piscuri,
nalte metereze.

3. Geografia timpului (1)

Schimb curgerea acum în
plan intens:
Geografia timpului e-n faţă.
Epoca mea e-aici:
câmpii şi munţi,
Diversitate vastă şi
măreaţă.
Sunt mii de râuri, unele curg drept,
Iar altele
pe căi ocolitoare,
Şi totuşi toate se
îndreaptă-acum
Spre marea mare, purificatoare.

Totu-mi părea
întâi învălmăşit.
Mergeam - dar unde, nu-mi păsase
mie.
Ştiam că-s tânăr, că iubesc
adânc
Tovarăşii de muncă şi mândrie,
Nu
cunoşteam primejdiile mari
Şi poate de aceea n-aveam
teamă...
Frumos mai e să zbori! Dar ce frumos
E-atunci când
zbori spre steaua ce te cheamă!

4. Geografia timpului (2)

Trecând prin timp, îl însemnăm sub pas -
Aşa îl
reprimeşte universul.
Dar însuşi timpul, când prin el
păşim,
Ne schimbă tainic inima şi mersul.
Nu
bătrâneţea, -n urmă alergând,
Spre moarte pasul cearcă
să ni-l poarte,
Ci doar maturitatea creşte-n noi
Şi ne
maturizăm până la moarte.

Din epocă, din zborul ei
şi-al meu,
Uzina e o parte, o arteră.
Nu fierbe-n doar fier
şi minereu,
Ci seve ce hrănesc această
eră.
Pulsaţiile ei se pot simţi
Până şi-n iarba
fâşâind sub coaste -
Cu ele-amestecate se aud
Pulsaţiile
noastre furtunoase.

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Votează! | Copiază!