În aerul gol
în aerul gol
pot semăna cuvinte pe brațul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ți-o așez pe buze
pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
și strigătul din frunzele de aramă
pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape
de dansul surd al ochilor de lună
te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom
în aerul gol miroase a veșnicie
a rai și a uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre uitare
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre naștere
- poezii despre mâini
- poezii despre miezul zilei
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.