Iartă-mă, prieten
Tu iartă-mă, prieten, n-am vrut a-ți face răul,
Nici în vis nu gândit-am c-am să-mi aud ecoul
Din vocea-mi răgușită, din starea-mi de pierzare
Acum spre tine, prieten, mă-nclin să-mi cer iertare.
Mi-ar fi plăcut și mie să am calea ușoară
Să nu trec în viață prin lucruri ce-or să doară
Treptat, deodată sau chiar atunci pe loc, loveau
Ca ciocanul în cuiul de când Îl răstigneau.
De-ar fi așa ușor, nu toți ar alege-asemeni?
Oh, Doamne, cât de multe prin încercări îmi semeni
În suflet și în minte, în corp și în simțiri!
De-aș fi măcar capabil să-ți aduc împliniri...
Mai lasă-mi al tău suflet să încălzească încă
Pentru ultima oară răsuflul meu de stâncă.
Oferă al tău zâmbet întreg oriunde-n cale
Și tot întregi primi-vei iubirile totale.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre prietenie
- poezii despre iubire
- poezii despre iertare
- poezii despre corp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.