Blestemul istoriei

Din nou istoria se duce,
În trista omenirii zare,
E răstignită iar pe cruce,
Şi nu-s speranţe de scăpare...

Căci iar a omeniri turmă,
Din agonie se trezeşte,
Şi-abia în ceasul de pe urmă,
Istoria o preţuieşte...

Suntem o naţie ciudată,
Cu cauze minore-n ţeste,
Căci e valoarea venerată,
Abia atunci când... nu mai este...

Dar poate că un dram de minte,
Ne-o ajuta să reuşim,
Ca de acuma înainte,
Tot ce e bun să preţuim...

Din bine să-mpletim cunună,
Pe fruntea Ţării spre-a o pune,
Pe veci blestemul să apună,
Şi zile să trăim... mai bune...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!