Mistreții
Sălașe ascunse în bălți înghețate,
În cuști oțelite, împietrite de ger,
Zac mărmurite-n stufărișuri uscate
Cu vârfuri de lance-ndreptate spre cer.
În albul zăpezii ce-n câmpuri străluce,
Prin dâmburi de gheață ușor vălurite
Se-alungă în zare umbrite năluce,
Mistreții, în turme, trosnind din copite.
Năvală în tropot, în sumbre priveliști,
Aleargă-n decorul pierdut prin nămeți,
Gonesc înspre lanuri lăsate-n izbeliști
Să scurme pământu-n căutări de știuleți.
Colții de fildeș străpung crusta gheții,
Nări pufăinde se-afundă-n zăpadă,
Cu ochii lor ageri atenți stau mistreții,
Își ronțăie hrana, îndură și rabdă.
Se-ntorc grohăind spre hățișuri în baltă,
Biciue gerul, plesnește și mușcă,
Un pocnet de armă se-aude îndată
Și-n aer se-mprăștie praful de pușcă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Matei. [Vezi poezii despre zăpadă, poezii despre gheață, poezii despre ger, poezii despre ochi, poezii despre alb sau poezii despre aer
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.