De piatră
De-ar fi atât de dură, ca piatra, înghețată,
Ar însemna că-n mine e-un frig ce nu mai trece,
Că sângele își plânge culoarea alterată
De sloiuri ce se-adună și nu mai pot să plece.
De-ai ști că, încă, poate să fie cum a fost:
Fierbinte, exaltată, puternică și vie,
Bătând în ritmul vieții cu singurul ei rost,
Ai încălzi-o-n palme și... ți-ai păstra-o, ție?
Ai vrea să se întoarcă acela, dinainte,
Cel ce-ți revine-n visuri, acela ce eram:
Îndrăgostit de tine și, poate, fără minte,
C-o inimă prea mare? A fost, dar... n-o mai am.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre sânge
- poezii despre ritm
- poezii despre plâns
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre gheață
- poezii despre culori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.