Bătrâna Doamnă

Lăsată-a fost să umble dezlegată, de mii şi mii de ani; şi să împartă
'Ntuneric, lacrimi, bocete, durere! Amar s-aducă-n suflete... şi jele!

Bătrâna Doamnă rătăcea hai-hui
Şi se... lega... de viaţa orişicui;
Până-ntr-o seară; când s-a dus anume
La un bătrân, un hâtru pus pe glume:

"- Ha, ha! - râdea bătrânul, asta-i coasă?
Atât de ruginită şi de roasă?
Nu-i de mirare că ne chinuim
Şi că la...,, prima coasă" nu murim!
De ce nu-ncerci făptură deşuchetă
Ceva modern, o... puşcă cu lunetă?"

Bătrâna Doamnă, galeş l-a privit
Apoi, privi şi fierul ruginit...
Mai ieri, lucios, zăngănitor şi viu;
Azi, doar un ciot metalic, ruginiu.

"- Şi-apoi te crezi şi "Doamnă", cum se spune;
O,, Doamnă" umbl-aşa-mbăcată-n lume?
Tu alte haine, Pusi... chiar nu ai?
Curg zdrenţe şi bucăţi din al tău strai!
Ptiu! Cruce de-aur, fiinţă fantomată,
Încă puţin... şi umbli despuiată!"

Bătrâna Doamnă, ce-asculta rigidă
Întoarse iute capul spre oglindă...
Nu mai avea acea rochie frumoasă
De dedemult, din falduri de mătasă
Ce-n frumuseţe vânturi spulbera;
Iar de sub zdrenţe... piele-i atârna.

"- Ha, ha! Te credeam rumenă, frumoasă,
Mai că ţi-aş fi propus să-mi fii mireasă;
Dar cum să mă însor cu o mumie?
Hai, zi ceva, să văd... măcar eşti vie?
Te rog... iubire, 'nfăşoarăte-n ceva;
Tu chiar nu vezi că n-ai ce arăta?"

Simţi pe umeri cerul; cupola-i înstelată;
,, -Ha, ha!-râdea bătrânul, mai eşti şi deşălată!
Nici chip nu ai! De ce porţi fato glugă?
Doar ca s-ascunzi o-adâncă, întunecată umbră?
Te-ascunzi sub negre falduri în spatele luminii
'Ncercând să pui hotare, o glugă-ntunecimii?"

Cu vorbe înfierate-nvelite-n hohot, hâtrul
Lovea-n Bătrâna Doamnă; durea, durea cuvântul!
Dar ce ştia nebunul de frumuseţea sa?
Ştia cum e cu glugă!
Dar fără ea... ştia?

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!