Meditația iernii
Ninge cu fulgi mari pe strada noastră,
împodobind castani necontenit,
dansează ilegal prin urme îngeri
și ceasul din odaie a murit.
Încă un an coboară peste mine.
Mă pregătesc de-un nou recensământ.
Trăiri se scurg necontrolat prin mână,
încetul cu încetul spre pământ.
Și dezertez spre alte anotimpuri,
cumplit de tristă-n tragicul destin,
compun cuvinte parcă la-ntâmplare,
îmbătrânind în golul clandestin.
Azi ninge peste mine, timpul strigă,
mă regăsesc în visul de-mprumut,
trec ilegal pe strada noastră îngeri,
valsând din nou la modul absolut.
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre tragedie
- poezii despre timp
- poezii despre prezent
- poezii despre ninsoare
- poezii despre iarnă
- poezii despre dans
- poezii despre cuvinte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.