De poţi să treci

Un colier ce cândva l-ai purtat
O inimă din rosu cristalin
In grabă mare tu l-ai uitat
Pe noptiera din lemn de frasin
Pe coltul noptierei de la pat

Tăcute prin colţuri de odaie
Lumini si umbre pe tavan
Mi apari în patul din odaie
Inima saltă ca lovită de pumnal

Tresar la uşă s-o deschid
Dar pasul nu se miscă
Privirea-mi trece printr-un zid
Iar ochi din beton ei muscă

Mă lupt în somn zbor ca un soim
Broboane reci îmi curg pe frunte
Le scutur ca rodele din pom
Si mă trezesc din vise crunte

În vis părea real că ai venit
Dar nu-i deloc un vis adevărat
Si colierul în mână l-am găsit
Asa eu îl ţineam când m-am culcat

Credeam că vii ori vei veni
Si te aştept în fiecare seară
Cu colierul în mână voi dormi
De poti sa treci diseară iară

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!