Mi-aș fi dorit să mă aducă barza
dealtfel mult timp am crezut asta cu sfințenie
faptul că veneam de undeva din cer
dintr-o lume atât de albastră
dintr-o lume atât de lipsită de margini
mă făcea să mă simt special
dar apoi am auzit că barza asta îi aduce pe toți
și nu-i decât mesager cu picioare subțiri
apoi ca mai toți copiii am aflat adevărul
într-o zi tristă sub un cer parcă întors pe dos
de atunci număr berzele primăvara
din doi în doi mai tot timpul
chiar dacă mi-aș fi dorit să fiu puiul cerului
singurul bărzoi adevărat mi-a fost ceaușescu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre adevăr
- poezii despre tristețe
- poezii despre sfințenie
- poezii despre primăvară
- poezii despre picioare
- poezii despre numere
- poezii despre dorințe
- poezii despre copilărie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.