Între cer și pământ se desfac minunile
Dumnezeu călărește norii într-un disperat galop
înfige pintenii de ies scântei
spumegă zăbala iar nărăvașele nări se dilată
iar jocul oamenilor pare așa mic
aceste fantastice ființe care locuiesc sub ploaie
construiesc piramide-n deșert
plâng din iubire
râd de bucuria stropilor
sunt așa necopți
cred în nemurire și aduc ofrande
leagă zilele cu speranțe
se înghesuie să fure luna
câtă bucurie în ochii lor
când dumnezeu se joacă răsucind curcubeie
încearcă să-l prindă
sunt așa de copii că s-ar juca și cu ploaia
aleargă după fluturi și nu știu că sunt îngeri
îi răstignesc prin insectare
strivesc florile de colț
omoară căprioare
sunt păcătoși
dar sunt așa frumoși
doar sunt copii cerului
vor învăța curând seninul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre jocuri
- poezii despre timp
- poezii despre ploaie
- poezii despre bucurie
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre zile
- poezii despre râs
- poezii despre religie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.