În ciuda vârstei nu-l bănuiesc de-nţelepciune

oricât l-aş descânta de negru
în cerul ciocului
şoapta lui va fi tot croncănit macabru
nicio iubire nu-l va face să cânte triluri de privighetorciudat mai sună-a moarte refrenul vieţii
în limba sa corbească
poate
nevermore
e doar alint de stele răsturnate
de-un car prea mare pentru o delicată buturugă

doar un poet nebun
o stea de miazănoapte-ngână
răsuceşte îngeri din lumină
caută iertarea pe cărări de lacrimi
doarme-n lună cu-n fluture de mână
şi-n inimă tot ceru-i cântă
durerea lumii
prin pana lui curge
şi-şi zâmbeşte fantasmelor sale
fericit de dezastru
împlinit de neştire

refrenul vieţii se cântă clocotitor
prin fiecare răsărit de soare
prin fiecare şoaptă albă de margaretă
oricât se tânguieşte întunecatul fante
nevermore
nevermore

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!