Ajunul Crăciunului

... sau despre frumuseţea pierdută a copilăriei

Oraşul e în prag de sărbătoare
Din cer curg fulgi pufoşi şi diafani
La o fereastră stau privind în zare
Un tată cu fiica lui ca de cinci ani

Doar oameni trişti tatăl zăreşte
Decorul e întunecat, posomorât
Un beţivan sinistru tot răcneşte
Iar un nebun e groaznic de urât

Miroase sumbru a noxe şi canal
Sălbatic claxonează un descreierat
Maşini blocate, trafic infernal
Iar doi golani chiar s-au încăierat

Ce oameni veseli! E fermecător!
Pare-a gândi fetiţa. Ce sublim!
Beţivu-i pare un colindător
Nebunul se transformă-n serafim

A mir, a cozonac miroase acest ajun
Claxoanele-i par zurgălăi ce-înduioşează
Maşinile sunt săniile lui Moş Crăciun
Şi doi prieteni, jos, se-îmbrăţişează.

Pruncule Sfânt, în veci te preaslăvim!
Pe Tine care-n iesle Te-ai născut umil
Ajută-ne ca totul să privim
Cu ochi curaţi, cu ochi ca de copil.

poezie de Gabriel Mihalcea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Gabriel Mihalcea
Votează! | Copiază!