Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!