Decembrie
Se apropie iar ziua mea și iar n-o să-mi spui La mulți ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deși, știi foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbești cu atât te pironești și mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ți înrădăcinezi poveștile
În timp ce dorm, așa de dragul distracției la miezul nopții
Când tu crezi că nu știu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îți lipești urechea de inima mea și începe să ningă
Îți place să auzi viscolul cum îți îmbată mintea
Și-atunci lupii din păduri, dar și cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneși a sfârșit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găsești un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toți aceștia sunt morți
Și-aș vrea să-i întorc așa cum se întorc zăpezile pe ulițele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că și ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre zăpadă
- poezii despre ziua de naștere
- poezii despre vorbire
- poezii despre viscol
- poezii despre urechi
- poezii despre tristețe
- poezii despre somn
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.