Poveste de Crăciun

deschid o fereastră spre cer
şi una spre lume.
oraşul pare adormint.
pe boltă este proiectată
o lună plină,
rotundă, tăcută, misterioasă.
încerc o conversaţie
-de unde vii? de ce eşti singură?
răspunde cu unduire în glas
-Pământul, soţ fidel,
nu m-a vrut decât pe mine
ruptă din trupul lui,
asemeni Evei din coasta lui Adam.
îi voi fi mereu aproape
chiar dacă vraja unei comete
îl ademeneşte cu trenă strălucitoare.

o frână bruscă de maşină
mă trezeşte la realitate
iau pulsul zilei.... Ajun de Crăciun.
steluţele de la ferestre şi cele de pe cer
dispar încet....
astrul zilei se instalează pe monitorul cerului
stăpân pe întreg mapamondul,
singurul stabil într-o existenţă efemeră
( şarpele îmi toarnă venin în urechi )
-până când?
- nu ştiu... poate fi o poveste de Crăciun!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!