Copacul nimănui
În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.
Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, știi?
Simțea că vine iarna cu zâmbetul de ger
și suferea la gândul că, încă, e stingher.
Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost și... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalță spre lumină cu noi cu tot. Bizar!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre nori, poezii despre ger sau poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.