Pe soare îl orbești...
Chear de-ai fi după soare să te pitești,
Tot te vor vede ochii mei unde ești.
Că la geam perdeaua-i deasă
Ajungând în a mea dulce casă.
Iar un soare, de s-ar opri în calea ta.
Iar eu orbind nu te-aș mai vedea,
Chear fața ta strălucitoare
Vrea să oprească orice soare...
Tu ești mandru, iar pe soare îl orbești,
Ca o lună coborâtă din povești.
Viața e frumoasă, aici pe pământ
Ca îngerul luminii, trimis de ceva sfânt.
Dacă de mine viață te ascunzi,
Ochii mei vor fi de lacrimi uzi.
Fața fără zâmbet, gura ar ofta,
Ochii mei în lacrimi, pe tine te-ar căuta...
poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre ochi
- poezii despre lumină
- poezii despre gură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.