Fără copilărie

Noi nu ne mai naştem copii;
De-o vreme, ne naştem bătrâni:
Un cumul de zile pustii,
O mare de oameni păgâni!

Candoarea-i pierdută pe veci,
Nici jocul nu ne mai e joc,
Doar spini şi noroi pe-unde treci,
N-avem, unii de alţii, loc!

Şi oriunde semeni iubire,
Răsare neghină şi ură,
Luptăm între noi, în neştire
Şi-avem numai fiere în gură!

Nici neaua nu e ne-ntinată,
Nici crinul nu-i imaculat,
Doar timpul învârte de roată,
Nu-ncepi, că s-a şi terminat!

Ne trage de sfori Dumnezeu,
Conştiinţa, sperând să trezească,
Dar zborul ne e tot mai greu:
Aripi au uitat să ne crească!

Nici ochii nu-s limpezi şi vii
Şi-abisul vrea viaţa s-uzurpe;
Noi, bieţi trecători străvezii,
Pe malul ce stă să se surpe!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!