Fără copilărie
Noi nu ne mai naștem copii;
De-o vreme, ne naștem bătrâni:
Un cumul de zile pustii,
O mare de oameni păgâni!
Candoarea-i pierdută pe veci,
Nici jocul nu ne mai e joc,
Doar spini și noroi pe-unde treci,
N-avem, unii de alții, loc!
Și oriunde semeni iubire,
Răsare neghină și ură,
Luptăm între noi, în neștire
Și-avem numai fiere în gură!
Nici neaua nu e ne-ntinată,
Nici crinul nu-i imaculat,
Doar timpul învârte de roată,
Nu-ncepi, că s-a și terminat!
Ne trage de sfori Dumnezeu,
Conștiința, sperând să trezească,
Dar zborul ne e tot mai greu:
Aripi au uitat să ne crească!
Nici ochii nu-s limpezi și vii
Și-abisul vrea viața s-uzurpe;
Noi, bieți trecători străvezii,
Pe malul ce stă să se surpe!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre jocuri
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre sfârșit
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- poezii despre naștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.