Baba iarnă
Mă uit pe fereastră și-mi place
să-mi pierd printre ramuri privirea,
în ceruri să-ncep dăltuirea
bătrânei cu multe cojoace.
Aleg, dintre norii fantastici,
pe cel mai închis la culoare,
lovesc, mai încet sau mai tare,
cu arta artistilor plastici.
Se-aud loviturile-n salbe,
iar baba îngână proteste
ce curg spre pământ așchii dalbe.
Dar totul aici e-o poveste
a babei ce n-a prins de veste
că norii au lacrimi, și-s albe.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre superlative
- poezii despre proteste
- poezii despre nori
- poezii despre iarnă
- poezii despre crengi
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre artă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.