Trenul
Ca un alcoolic notoriu,
Ca o pasăre surdă,
Ca un suflet pierdut
Vine...
In ceața deasă,
Prin mucegai de zăpadă...
Plin de urmele vremii
In necunoscutul orfan,
Urmat de vagoane șubrede
Din fier armat.
Șuieră si acum
De parcă-și ceartă morții,
Camarazi pierduți printr-e vagoane
Care jaca,, barba-oarba" cu frigul.
Vine...
Si tot mai trist,
Ne alarmează că moartea
Stă pe scaunul rece sprijinită de bagaje.
poezie de Nicolae Popescu
Adăugat de Nicu popescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trenuri
- poezii despre moarte
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre notorietate
- poezii despre fier
- poezii despre ceartă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.