Iarna clipelor solemne
Mai cântă-mi, iubito, cuvinte,
Mai spune-mi povestea de iarnă
Cu albul de-afară ce minte
Că vrea peste noi să se-aștearnă.
Ne-nvăluie clipe solemne,
Ne-așteaptă paharele pline,
Cabana e caldă, iar lemne
Avem cât să ardem destine.
Și poate că-n focul ce arde
Vom pune și timpul din urmă
Cu nopți adormite-n mansarde
Și zile-nșirate în turmă.
Îmi place lumina difuză
Prin care îmi cântă cuvinte
O iarnă-n povestea confuză
Cu vin din aduceri aminte.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre iarnă
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre lemn
- poezii despre iubire
- poezii despre foc
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.