Sunt de ajuns, și clopote și aripi
dacă trebuie să scrii e ca să nu stea mâna celor nouă ursitoare
la lumina unei lămpi se prefigurează în mișcare umbre
dar tu nu mai auzi
să repeți după mine cuvântul Dumnezeu e imposibil
un ocean în care plutește tăcerea aduce la țărm vietăți ce au murit odată
sufletul îngheață mai repede chiar decât ai aprinde farul lumină
să inspiri prin fular temperaturile scăzute
și nici atunci să nu poți bloca adevărul de la un capăt la altul
ai învățat că echilibrul se află în bătăile neregulate ale inimii
care te cuprinde dintr-o singură mișcare
care te însoțește pe celălalt mal și scoți prin ochi și oase cele mai negre temeri
le arunci prin crăpătura ușii celor nouă ursitoare
chiar înainte de începerea unei spovedanii
îngenunchezi lângă icoană
poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre învățătură
- poezii despre început
- poezii despre tăcere
- poezii despre temperatură
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre spovedanie
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.