Sonetul de piatră

Ieri am călcat o piatră şi mi-e sete,
De gura ei cu înjurături viclene,
Mi-e o foame oarbă să fiu luat în pene
Şi doar iubirea albă să mă îmbete!

Mi-e dor nespus să beau ca Diogene, ca d
Mâhnit că am ridicat-o de sub pietre,
S-o dau ca pe o fiinţă între fete,
Cu sânge în ea, cu inimă şi vene!

Şi-aş vrea ca în prundişul de pe stradă,,
Să fac un parc cu tei, o grădiniţă,
Ceva durabil, doar cu o peniţă!

Dar piatra ce-o aruncă din livadă,
Vecinul meu de casă şi portiţă,
E arsă, fără suflet şi... e fadă!....

sonet de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!