Bucla mea de timp

Prieteni, m-am îndrăgostit de poezia mea!
O fi vreun soi de narcisism?!
Ast-ar fi o belea!

Mă plimb prin gânduri, mă găsesc cu sufletul uscat.
Când obosesc... mă odihnesc!
Credeţi că e păcat?!

Pentru un timp, mă risipesc în grija pentru lut,
dar nu sunt eu... şi mă întreb:
Ăsta e timp pierdut?!

Din nou mă-ntrec cu viaţa-n zbor, i-ascult vuietul mut...
Mă simt ca un soldat învins
de un duşman temut...

Repet mereu că-mbătrânesc, dar sufletul mi-e scut.
Vrea să mă-nveţe să trăiesc...
Nu asta i-am cerut!

Visez c-am aripi şi mă-nalţ să bat la porţi de cer.
Când aprind ochii, nu găsesc
nici urmă de mister.

M-apuc să scriu iar poezii până te întâlnesc
şi-n versuri ne iubim cu dor...
Atunci simt că trăiesc...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!