Sonetul ochilor păgâni
Mi-e timpul schimnic și autist,
Ca un cristal pe cer de rouă,
Când lacrime timide, plouă,
Pe un soroc impur și trist.
Tăceri se scaldă-n lună nouă,
Renasc amurguri de ametist
Și plânge sufletul de artist
În noapte, către ora două.
Miroase-a patimi și-a iubire,
A coapse-ncinse și a sâni
Ce vor a fi mereu, stăpâni,
Pe clipa de nemărginire
Mirabilă, ca o-mplinire
A ochilor și-așa păgâni.
sonet de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre sâni
- poezii despre suflet
- poezii despre rouă
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre ore
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.