Mareea

Trupul meu se culcă peste maree
Mîinile îmi adorm în mişcarea ei
sonoră, de mătase cosmică,
dirijată de aştri
şi-mi pare că mareea va descreşte spre tine
fruntea mea va odihni
pe stîncile fosforescente
ale coastelor tale
Mă voi trezi
cu soarele crescut în părul meu,
privindu-mi trupul argintat,
de sirenă
cum încet se transformă,
gîndindu-mă că în lumea asta
voi fi gata să merg pe cuţite
ca să te urmez
voi umbla sîngerînd peste cioburile solzilor
şi peste scoicile
vărsate de val ca nişte azime
topite în nisipul solar presărat
pe ţărm din umărul tău.

poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Votează! | Copiază!