Mâinile tale
mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeția unui veșnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălțare
și o gheață subțire topită fără întrebări
ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulțime de lucruri
ce-și strigă nemișcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ
din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre viitor
- poezii despre uitare
- poezii despre stele
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre gheață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.