Visul
Și se făcea că Dumnezeu
mă luase-n sfânta mână
și-n raiul cel din visul meu
îmi așternu grădină.
Eram acolo ca la sân
și m-alăptam cu miere,
viața mea avea stăpân
și timpul înviere,
dar niciun dor sfâșietor
să-mi urle-n piept și creier
și-n gama sferelor lipsea
cântecul de greier.
N-aveam o lacrimă de-alean,
cu ea să-mi stâmpăr visul
și nici oglinzi ca de cristal
să-mi văd în ele scrisul
I-am cerut lui Dumnezeu:
Doamne, mai lasă-mă puțin
în lutul vieții mele
să-i împlinesc acel destin
scăpărător de stele,
să-mi simt curgând la nesfârșit
sângele-n poeme
și carnea lor să-mbrace-n alb
arcane mari de vreme,
și-n schimbul raiului ceresc,
ce mi l-ai pus grădină,
dă-mi numai suflet omenesc
pe-o filă de lumină,
căci sunt un pumn de oseminte
și pân* la cer iubire
și doar o viață nu-i de -ajuns
s-o-mpart la omenire.
Dă-mi, Doamne, locul cel mai sfânt
al Iubirii celei sfinte
din care sufletu-mi să-mi ardă
o flamură fierbinte!
Și-atunci, Cel Bun m-a coborât
aici, între cuvinte.
poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre sfinți
- poezii despre religie
- poezii despre sfințenie
- poezii despre rai
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.