Vulcanul înghețat
E frigul, oare, care mă pătrunde,
sau doar fiorul zilei reci de toamnă
ce mă privește blând și mă îndeamnă
să-mi scot din suflet dorul ce se-ascunde.
E-atât de frig acum, atât de rece,
în sângele ce ieri ardea prin vene
ca lava ce se scurge în ravene
și umple orice gol, pe unde trece.
Să-mi fi rămas, cumva, un gol în care
a tot crescut răceala și uitarea,
ce-au construit acolo închisoarea
și-mi țin un dor ascuns în nepăsare?
De-ar fi așa, cum știu că el rezistă
și că vulcanul va erupe iară?
Sunt sigur că va fi curând afară
și toamna va-nceta să fie tristă
E frig acum și-aștept, oricât ar ține,
ceva să se întâmple: o fisură
în grotă, suflet, teamă sau natură
și-atunci va fi iar cald, și va fi bine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre dor
- poezii despre vulcani
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.