Constanța viciilor
Am învățat cu timpul, apoi am prins ideea
Că nu pot avea tihnă fără să deranjez,
Că viciile lumii sunt vinul și femeia,
Iar suma lor, constantă și nu pot să trișez.
Am învățat că-n viață doar dracii mă înșală,
Făcându-mă să-l supăr mereu pe Dumnezeu,
Dar El e bun și iartă oricum, orice greșeală,
Iar eu ființa slabă am să greșesc mereu.
Atunci cu toate astea odată învățate,
Am încercat degeaba să mă opun și eu,
Să fiu în rând cu lumea cea plină de păcate,
Iar vinul și femeia le-am refuzat, dar greu.
M-am abținut cu brio o vreme, cu mândrie
Doar până când mustața mi-a răsărit sub nas
Apoi parcă deodată, așa a fost să fie
De vin și de femeie n-am vrut să mă mai las.
Și-am bântuit prin lume așa nemântuit
Pe-aripa vieții fără, întoarcere din sens,
Femeile și vinul m-au cercetat intens,
Dar inima și trupul curând au obosit.
În culmea deznădejdii m-am aruncat din mine
Păcatului iubirii să-i supraviețuiesc
Rugându-mă din suflet la entități divine
Să-mi lase numai gura, să beau și să iubesc.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre femei
- poezii despre învățătură
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre greșeli
- poezii despre vin
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre timp
- poezii despre supărare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.