Amintirile mă dor
Ziua a intrat la apă, de lumină-i văduvită,
Norii tuciurii se-nfruntă, se-îmbrâncesc în lumea lor,
Doar privirea ta, iubito, dulce, blândă, liniștită
Mă ajută să pot trece prin al toamnei trist decor.
Seara-încătușată-n neguri vine searbădă, sluțită,
De prin temnițe scăpate amintirile mă dor,
Ziua a intrat la apă, de lumină-i văduvită,
Norii tuciurii se-nfruntă, se-îmbrâncesc în lumea lor.
Pe umărul meu fierbinte fruntea o apleci ușor,
Mângâi toamna cea senină prinsă-n tâmpla ta albită,
Trece-n grabă peste noi cu volbura-i ruginită,
Cu-al meu trup am să te-acopăr luptând cu al iernii vifor,
Ziua a intrat la apă, de lumină-i văduvită.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre viscol
- poezii despre tristețe
- poezii despre nori
- poezii despre iubire
- poezii despre iarnă
- poezii despre dor
- poezii despre apă
- poezii despre amintiri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.