Duşmanilor mei! (cu toată dragostea!)

Nu, nu mi-e frică să vă spun când sufăr
şi nici ruşine nu îmi e deloc!
E ca şi când m-aş ruşina de-o boală
ce a crescut din... lipsă de noroc.

Se bucură duşmanii? Foarte bine!
Cu ce se-aleg dacă mi-e mie rău?!
Ei sunt mai demni de milă decât mine!
Orice duşman de-ăst' fel e-un bălălău!

Pandora a fost foarte generoasă
şi-a-mprăştiat cadouri fel de fel,
pe care partea minţii,-ntunecoasă,
le-ndeasă, lacomă, în sufleţel.

Suflete mici şi reci, de rău curtate,
se-adapă din băltoace cu noroi,
şi mestecă gunoaie aruncate,
grohăie-n bărbi, de parcă sunt moroi.

Curând, din fericire-asta măruntă,
cad în nefericirea lor şi plâng,
că legea firii e astfel făcută:
"să nu râzi când durere alţii strâng"

Povara urii voastre vă îndoaie
şi-orice-aş păţi nu vă e de folos,
dar creierul mic şi sfrijit, de oaie,
nu îşi dă seama cât sunteţi de jos.

Citiţi, priviţi, bârfiţi şi, de vă place
să ţopăiţi trufaşi într-un picior,
aflaţi că mâine voi veţi sta pe ace,
voi, orbi duşmani ce râdeţi de cel chior!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!