Străinul
Dumnezeu e pretutindeni (punct)
chip și asemănare (noi), dar
unde ascundem propria
pretutindenietate?
Cât de largi, cuprinzători ni se îngăduie
liberul arbitru, ei bine
această condiție
ne face puternici
și singuri
sau umili și în comuniune, unitate.
Cu toate acestea
am tot mai mult senzația
că sunt doar o traiectorie
nu am nici măcar
consistența unui bob de nisip
limitele sunt înăuntru și
acest înăuntru este reflexia bogată
a lui afară
din ce în ce mai greu îmi pare
să-mi asum destinul de om
menirea mea dincolo de contemplare
cu motivul venirii sau plecării mă frământă
nu mijloacele
ci faptele în sine, rotundul în care
muchii acestui pretutindeni parcurgându-mă
«cine pe cine» sau «cine-cui»
lasă semn!
Oglinda aceasta arată un străin.
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre nisip, poezii despre limite, poezii despre bogăție sau poezii despre Dumnezeu
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.