acum NU…

ca şi cum
ai aştepta complimente
pentru că eşti viu, trăieşti –
lipeşti semnul exclamării
în urme cu tălpile…
instinctul comercial asediază
fiindul
iubirea, credinţa, banalul salut

Tăcere – de-aş putea – izolare
într-un sine autosuficient
viaţa ca un strop de ploaie
de-aş putea… O!

Totul este o rană
în ea mă mişc, nu sunt
vindecare

din «a păsa» n-am smuls
sensuri, esenţe, dar
am aflat de ce mă poticnesc
merg înainte privind înapoi
ceva îmi suceşte capul
de-aş putea
să lipesc, sădind în urme
imagine şi viţă-de-vie nouă
aş primi complimentele altfel
NU

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!