trec
dansând pe sârma aceasta
violet-aurie
am tânjit la aplauze, la nume
nu știam
că fiecare clipă este un capăt
și că nu sunt egale
țărâna oarbă mă poartă
așa de puțin cântăresc, încât
firul mi-a dat iluzia rădăcinii!
Confesiunea aceasta
despre fiindul meu, nu vă tulbure:
nici pietate
și nici să vă încânte
păstrați numai mirarea lină, gest
ca un ridicat scurt de sprâncene
trec
sperând tainic la un apoi
unde să fiu eu sârma
violet-aurie
măcar
viței din via altui mâine
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viitor sau poezii despre sprâncene
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.