Arlechinada a doua

mă certam cu draga
treaba mea care
de la inel
de la inelul cu cheile lui Sf. Petru
de la scorburi şi răsuciri
arlechineşti – ce ştiţi voi
vi se pare că aici trăiesc
într-o totală implacabilă euforie
năclăit în poezie până peste cap
că plutesc amplu...
într-o mistică splendoare şi
balegă – caii verzi, da
caii verzi îi ţin precum ţiganii, în casă
doar că
le-am pus pampărşi dealtfel
ca şi muzelor... ca şi speranţei
să nu se mai smârcâie pe unde apucă
drago
nu voiam să ştii
dar inelul
de la cheile Sfântului Petru nu-i
din ce credeai tu
e urechea arlechinului, s-a aplecat
să ia niscai aplauze – nimic – pleosc
i-a căzut urechea dreaptă
să nu spui la nimeni, drago, ai auzit
a?... pleosc – mi-a căzut urechea stângă
cea acordată la vânt
din păcate, Petru Sf. are
deja... ia uite, a furat nenoro'
hei, cuţu-cuţu... fir-ai al... s-a dus
câine damnat

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!