Vertigo

Pe umerii mei albi cu alură de munte,
Zac toamnele, îmi lovesc ploile-i fereşti;
Una cu mine sunt, uneori ceasurile cărunte
Mă izbesc cu un iz pronunţat de -tu nu-mi eşti.

Pe umerii mei cu alură albastră de munte
Vine şi cerul, verde crud în privire să-mbrace
Cruce, golaşă de îngeri, făcându-mă punte
Până la gândul cumplit în care iubirea îţi tace.

Pe umerii mei păpădie, aluzie la abis,
Trufaşe stau aleanuri, surghiun absenţei tale;
Las iar gingaş nenufăr, cărnii să-i stea deschis,
Poate mi-aduce vânt din mângâierea-ţi moale.

În mâna ta mi-e suflet, în juru-i frăgezime,
Privighetoare-l cântă cu triluri de nuntiri;
Ah, inimă cu beznă cum pleci spre limpezime,
Păcat plin de capcane, cum cânţi a trandafiri!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!