Andilandi
Ruinele planetei se destramă,
Abisuri se deschid, înfometate,
Un ochi se-nchide peste-un ciob de teamă
Și-un altul se închide în cetate.
Cu brațe retezate, strângem cerul
Ologi, ne plângem pașii, prinși în lavă;
Ne-amenință, cu arma grănicerul
La un hotar, trăgând în vena cavă.
Ne mistuie un foc, (din Iad coboară).
Și din cenușa viselor trădate
Răsare o Măiastră primăvară
C-un cântec răstignit pe jumătate.
O zână din Tărâmul de himere
O "Phoenix" izolată-n sihăstrie
Renaște din-ntr-un strigăt de durere,
Lumini celeste-i ning pe pirostrie.
De dincolo de lume, trilu-și cerne
Ne luminează-o pană, cât un soare;
Un orb își pierde nopțile eterne
Când ea-și ucide propria dogoare.
Își poartă Andilandi-n veci, blestemul
(Dar, merele de aur îi sunt hrană).
Lumina ei ne-învăluie totemul
Și cântă-n noi, cu glasu-i de soprană.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre trădare
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre primăvară
- poezii despre plâns
- poezii despre planete
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.