Ploaia din deșert
Simt în mine pustiu și îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce își caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.
Sub cenuși, mai mocnesc dezbrăcate de lut,
Doar cuvinte de dor în strânsoare de jar
Ce-nconjoară scântei și le stinge tăcut
În credința-n târziu și speranță-n zadar.
Și mai sunt urme vechi de căldură din veri
Cu un Soare torid și priviri de senin,
Câte-un vis de demult, când erau primăveri
Iar în verdele meu se-alina un suspin.
Îmi tresare în piept o frântură de cer
De-un albastru intens, ce m-anunță că-s viu
Și că pot să mă iert, și mai pot să mai sper
La o ploaie-n deșertul din visul târziu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre deșert
- poezii despre verde
- poezii despre vară
- poezii despre tăcere
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
- poezii despre nuditate
- poezii despre lut
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.